
Schimba instalatia electrica
Vechile instalatii electrice de apartament au devenit un pericol real. Vechile panouri electrice si instalatiile electrice vechi din aluminiu trebuie inlocuite.
Tabloul electric
Locul de intrare si de distribuire al curentului electric, panoul de sigurante este cel mai sensibil punct al instalatiei electrice. Un panou electric vechi poate constitui un real pericol al sigurantei tale. Numeroase incendii au pornit de la panouri electrice vechi, incendii cauzate de scurt-circuite si supra incarcari ale retelei electrice.
Daca auzi zgomote ciudate in interiorul panoului, daca becurile palpaie sau se aprind si sting intermitent atunci e timpul pentru un nou tablou electric.
Inlocuirea instalatiei electrice
Costul de inlocuire al instalatiei electrice si al panoului electric este destul de consistent. Astfel un panou electric bun poate costa pana la 500 RON iar manopera pentru inlocuirea acestuia poate ajunge la 120-150 RON.
Daca instalatia electrica din apartament este realizata pe baza de aluminiu (un lucru obisnuit in vechile blocuri “comuniste”), aceasta trebuie inlocuita cu una de cupru. Instalatia pe baza de cupru permite folosirea mai multor aparate electrice in conditii de siguranta (frigider, aer conditionat, televizor.
Schimbarea instalatiei electrice pentru un apartament de 2 camere costa in jur de 1500 RON si poate dura intre 4-5 zile lucratoare.
Este foarte important sa apelezi la electricieni autorizati ANRE pentru a evita lucrarile de mantuiala ale mesterilor “de cartier”. Orice lucrare gresit executata poate duce la declansarea unui incendiu sau la electrocutare.