
Reduceti pericolul de incendiu inlocuind prizele defecte!
Prizele care nu functioneaza corespunzator se numara printre cele mai periculoase corpuri electrice dintr-o locuinta, fiind una din principalele cauze a incendiilor electrice.
O priza care bazaie, este fierbinte sau miroase a ars este cu siguranta deteriorata si necesita interventia imediata a unui electrician pentru verificarea si schimbarea acesteia. Electricitatea nu este ceva cu care sa te joci si nici nu trebuie ignorat atunci cand apare o problema. Defectiunile electrice trebuie tratate cu prioritate iar interventiile sa fie realizate de catre personal specializat.
Cauzele defectiunilor sunt de obicei simplu de diagnosticat, putand fi determinate de:
Cabluri deteriorate sau instalate incorect
Cablurile sunt principalul mod de transport al electricitatii. Daca acestea sunt deteriorate sau vechi, electricitatea nu poate circula corespunzator, ducand la producerea unui arc electric. Acesta este un fenomen daunator in instalatiile electrice, prin temperaturile ridicate pe care le are si topirea electrozilor intre care se dezvolta. El poate sa apara la conectarea/deconectarea prin intreruptoare sau prin defecte de izolatie, supratensiuni sau intreruperi accidentale ale unor conductoare.
Suprasarcina de circuit
Uneori, prizele sunt supraincarcate cu diverse aparate electrice iar cablurile nu au fost proiectate sa suporte un astfel de consum. Cand se intampla acest lucru, cablurile vor deveni fierbinti si, eventual, va aprinde sau topi orice va intra in contact cu acestea, inclusiv priza de plastic. Aceasta problema apare adesea in locuintele mai vechi unde instalatia electrica nu poate face fata fluxurilor mari de electricitate.
Solicitarea mecanica repetata
Introducerea si scoaterea repetata a fiselor din priza afecteaza stabilitatea prizei in doza si conductele de alimentare, favorizand aparitia unui scurtcircuit.
Atunci cand observi aparitia oricarei probleme de natura electrica, contacteaza un electrician autorizat care sa faca verificarile necesare. Va efectua masuratori pe prize pentru a vedea unde este contactul imperfect sau cablul intrerupt, va verifica daca sigurantele sunt bine echilibrate cu consumurile de pe fiecare circuit, va testa stabilitatea prizei in doza.
Montarea unei prizei noi presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
- se scoate de sub tensiune circuitul de prize, prin desurubarea sigurantelor de la tablou;
- se demonteaza capacul prizei defecte, se slabesc suruburile ghearelor de fixare in doza si se desfac cele doua suruburi de strangere a conductoarelor de la borne, dupa care se scoate in afara priza defecta;
- se pregateste priza noua pentru montare, desurubind suruburile de strangere de la borne, atat cat este necesar pentru introducerea capetelor conductoarelor si desurubind suruburile ghearelor de fixare, astfel ca priza sa poata intra cu usurinta in doza;
- se face legarea celor doua conductoare la bornele prizei si se verifica izolarea conductoarelor, pentru a se elimina orice posibilitate de scurtcircuitare;
- se introduce priza cu legaturile ei in doza, se fixeaza bine cu ajutorul ghearelor, astfel ca dupa montare sa se realizeze o pozitie corecta a capacului prizei;
- se monteaza capacul prizei si dupa ce s-au montat sigurantele la tablou pentru circuitul de prize, se verifica buna functionare a prizei sub tensiune, respectiv bransarea si debransarea stifturilor fisei in bornele prizei.
Pentru a va mentine locuinta in siguranta si a functiona cat mai eficient posibil apelati doar la un electrician autorizat pentru interventiile electrice indiferent de gradul de complexitate al acestora.